Originar din Maramures, taragotistul Dumitru Farcas va primi maine, 23 noiembrie, titlul de cetatean de onoare al judetului Cluj -”Clujean de Onoare”- in cadrul unei ceremonii organizate de Consiliul Judetean Cluj, dupa ce festivitatea initiala de inmanare, din septembrie, a fost amanata din cauza problemelor de sanatate pe care le-a avut artistul.
“Ceremonia de decernare publica a titlului va avea loc in cadrul Spectacolului de premiere al Festivalului-concurs Dumitru Farcas “Taragotul de Aur”, eveniment ce va avea loc sambata, la Casa de Cultura a Studentilor din municipiul Cluj-Napoca, incepand cu ora 18,00. Reamintim in acest context faptul ca forul deliberativ al judetului Cluj a aprobat in cadrul sedintei din data de 27 mai 2013 acordarea Titlului de Cetatean de Onoare al Judetului Cluj — “Clujean de Onoare” ilustrului taragotist Dumitru Farcas, pentru exceptionala si indelungata sa cariera artistica, intreaga activitate a domniei sale facand cinste si contribuind esential la promovarea judetului Cluj pe plan national si international”, se mentioneaza intr-un comunicat transmis vineri de CJ Cluj.
Originar din Maramures, satul Grosii Baii Mari, Dumitru Farcas a mers la Cluj sa urmeze Liceul de Muzica, iar apoi Conservatorul de Muzica „Gheorghe Dima”.
In 1962 a obtinut Premiul I si titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului si Studentilor desfasurat la Helsinki (Finlanda).
Academia „Charles Cros” din Paris i-a decernat, in 1972, „Discul de aur”. Este laureat Premiului Ethnos si al Festivalului „Smithsonian Folklive” de la Washington (SUA). A obtinut Premiul I la Festivalul International de la Bruxelles, in 1999, si Premiul Inter-Lyra in cadrul Olimpiadei de Muzica si Dans „Cele cinci Lyre” desfasurate la Budapesta (Ungaria), in anul 2000.
Este presedinte de onoare al Congresului International al Taragotistilor si Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A fost distins, in anul 2002, cu Crucea Nationala „Serviciul Credincios”, clasa a III-a, iar in 2004 cu Ordinul Meritul Cultural in Grad de Mare Ofiter.
Sursa: Agerpres