Vezi VIDEO
Titlul de cetatean de onoare al municipiului Baia Mare i-a fost acordat post-mortem inginerului geolog Dumitru Istvan, hotararea fiind adoptata azi, 31 ianuarie, in plenul sedintei Consiliului Local. Recunoasterea vine la aproape doi ani de la decesul baimareanului si este o recunoastere a meritelor acestuia in calitate de presedinte al Clubului de speologie Montana, dar si de specialist. Geologul si-a pierdut viata pe 3 aprilie 2011, in timpul unei drumetii la Cascada Strungii.
Diploma de cetatean de onoare va fi inmanata familiei lui Dumitru Istvan cu ocazia sedintei Consiliului Local Baia Mare din luna februarie. La intrunirea de azi, unul dintre consilierii locali, care l-a cunoscut si a colaborat cu geologul baimarean, a vorbit despre dragostea pentru oameni si natura pe care o avea Dumitru Istvan.
“Probabil ca foarte multa lume stie foarte putin despre aceasta personalitate care, desi nascuta pe alte meleaguri, de altfel spiritual foarte rodnice, zona Botosaniului, a venit dupa absolvire la Baia Mare si a cladit aici edificiile unor constructii de suflet si de profesie vocationala in domenii de care zona avea foarte mare nevoie”, a spus consilierul local Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Judetene ”Petre Dulfu” din Baia Mare.
Dumitru Istvan a condus mai bine de trei decenii clubul de speologie ”Montana”, iar de-a lungul activitatii sale a cartat peste 300 de pesteri care au intrat in patrimonial national. De altfel, pentru a veni in sprijinul cercetarilor speologice din judet, sotia regretatului geolog va dona Bibliotecii Judetene sau Muzeului de Mineralogie lucrarile acestuia. In memoria geologului, anul trecut a fost lansata si o carte despre activitatea sa.
Geologul a murit cu doi ani in urma, la inceput de aprilie, in timpul unei drumetii la Cascada Strungii de langa Sighetu Marmatiei. Un bloc de gheata desprins din cascada inghetata s-a pravalit peste el, zdrobindu-i picioarele. A supravietuit, dar pentru putin timp pentru ca pierderea masiva de sange i-a secatuit trupul.
CITESTE SI:
ACTUALIZARE 5 – TRAGEDIE IN MUNTI – ULTIMA DRUMETIE – Geologul Dumitru Istvan, seful clubului de speologie Montana, a murit dupa un accident la Cascada Strungii (VIDEO si GALERIE FOTO)
DECES – SPEOLOG – Dumitru Istvan, vegheat de prieteni si rude inainte de a fi condus pe ultimul drum (VIDEO)
Sursa: Anca Popescu Glodan