Iubitorii sporturilor pe gheata mai au la dispozitie doua saptamani de distractie pe patinoarul amplasat in Piata Revolutiei din Baia Mare. Amplasamentul mai este deschis publicului pana pe 31 ianuarie.
Potrivit administratorului patinoarului baimarean, in cazul in care cererea va fi mare, la fel ca in perioada Craciunului si a Revelionului, programul de functionare al amplasamentului ar putea fi prelungit.
“Contractul de inchiriere pe care il avem incheiat cu Primaria Baia Mare este valabil pana pe 31 ianuarie inclusiv. In cazul in care lumea ne va solicita prelungirea programului si vom avea clienti, atunci suntem dispusi sa prelungim contractul cu doua saptamani. Asteptam sa vedem cum vor reactiona baimarenii”, a declarat Horatiu Popa, administratorul patinoarului din Piata Revolutiei.
Cei care doresc sa mearga la patinoar trebuie sa stie ca accesul este gratuit in zilele de luni, in intervalul 10.00-18.00, iar in celelalte zile tariful pentru intrare este de 8 lei pentru copiii pana la 10 ani. Pentru adulti tariful este 10 lei. Pentru cei care doresc sa inchirieze patine, pretul este de 10 lei.
Sursa: Anca Popescu