Un incendiu urias a devastat sambata la Moscova principala biblioteca universitara din Rusia, provocand pagube la peste un milion de documente istorice unice si consternare in mediile stiintifice care au vorbit despre un „Cernobal” cultural, relateaza AFP.
Potrivit serviciilor de urgenta, incendiul, care a izbucnit vineri seara si nu a fost inca stins complet sambata seara, a distrus 2.000 mp din biblioteca Institutului de stiinte umaniste (Inion). Creata in 1918, biblioteca adaposteste peste 10 milioane de documente istorice (carti, ziare etc) datand din secolul al XVI-lea pana in secolul XX, in mai multe limbi.
„Este o mare pierdere pentru stiinta: este cea mai mare colectie de acest gen din lume, echivalenta probabil cu biblioteca Congresului american din Washington”, a declarat presedintele Academiei de Stiinte Vladimir Fortov.
„Aici se gasesc documente imposibil de gasit in alta parte, toate institutele umaniste folosesc aceasta biblioteca. Ce s-a intamplat aminteste de Cernobal”, catastrofa nucleara produsa in Ucraina in 1986, a adaugat el, citat de agentiile de presa ruse.
Fondul adaposteste una dintre cele mai bogate colectii din lume de carti in limbi slave si documente oficiale din Marea Britanie, Italia sau Statele Unite.
Sursa: Agerpres