Controversatul Zoli Kiss din Baia Mare a ajuns din nou pe mana politistilor. De data aceasta, barbatul a distrus un aparat de jocuri electronice, producand o paguba de 450 lei agentiei loto in care se afla acesta.
Aventurile baimareanui Zoltan Kiss (42 de ani), din Baia Mare, continua. Marti spre seara, in jurul orei 17.15, Politia municipiului Baia Mare, a fost sesizata, prin Serviciul 112, ca acesta a spart ecranul protector al unui aparat de jocuri electronice. Aparatul era amplasat in incinta unei agentii loto de pe bulevardul Unirii din Baia Mare. Prejudiciul reclamat este de 450 lei. Suspectul este cercetat pentru comiterea infractiunii de distrugere.
Zoltan Kiss nu se afla pentru prima data in atentia politistilor. In 10 decembrie 2009, biroul de presa al IPJ Maramures anunta faptul ca politistii au pus in executare un mandat emis de Judecatoria Baia Mare, prin care il condamna pe Zoltan Kiss la un an inchisoare pentru infractiuni rutiere. Din sursele noastre, el a fost incarcerat, numai pentru cateva zile, apoi a fost pus in libertate.
Zoltan Kiss a fost cercetatat si pentru alte fapte. In 31 martie 2009, parintii unei fete din judetul Bacau au reclamat la politie ca fiica lor, in varsta de 20 ani, s-ar afla in Baia Mare, sechestrata de Zoltan Kiss. Cercetarile procurorilor si ale politistilor au indicat faptul ca tanara ar fi fost victima unui viol produs chiar in locuinta baimareanului.
La vremea respectiva, adjunctul IPJ Maramures, comisar sef Ioan Cupsa, a declarat pentru eMaramures.ro ca “politistii l-au retinut pe suspect si l-a dus la parchet pentru audieri”. Fiind prezentat in fata magistratilor de la Judecatoria Baia Mare, acestia au dispus cercetarea lui in stare de libertate.
Sursa: Vasile Dale