Vezi VIDEO
In ultima etapa din sezonul regulat 2014/2015, Stiinta Explorari evolueaza sambata pe propriul teren incepand cu ora 16.00, in compania CS VC Banatul Caransebes. Jocul rezultatelor din aceasta etapa (a 22-a) poate duce echipa baimareana mai sus in clasament, fata de actuala pozitie 8 pe care o ocupa in ierarhia Diviziei A1.
Stiinta Explorari intalneste sambata, de la ora 16.00, in ultima etapa a sezonului regulat, CS VC Banatul Caransebes. Baimarenii vin dupa cinci victorii in ultimele sase partide, cel mai recent succes fiind repurtat la scorul de 3-2 la Arcada Galati. Adversara baimarenilor s-a impus cu 3-1 in fata celor de la Dinamo Bucuresti in etapa anterioara.
„Va fi un meci greu, vor veni sa castige. Au jucat foarte bine cu Dinamo si au castigat. Echipa din capitala este o echipa bataioasa. O echipa buna. Noi speram sa ne facem jocul si sa ne pregatim astfel de play off„, a declarat Dragos Raileanu.
Gazdele au adunat 29 de puncte cu care ocupa locul 8 in clasament, la un singur punct in urma gruparii CSM Bucuresti care detine pozitia a sasea de ierarhie si in urma echipei CS Unirea Dej, ocupanta locului 7. Banatul Caransebes are 21 de puncte cu care este pe locul 9.
„Eu cred ca e importanta aceasta etapa pentru aproape toate echipele, inclusiv pentru noi si pentru Caransebes. Eu cred ca orice rezultat pentru noi sau pentru oricare alta echipa poate sa schimbe incredibil de mult configuratia finala a clasamentului„, a considerat antrenorul Marius Botea.
In tur, baimarenii s-au impus cu 3-2.
Partida de sambata incepe la ora 16.00 si va fi condusa de Nicolae Cristea si Dan Buhatel. Observator FRV a fost desemnat Petrica Stancu.
Programul etapei 22 (sambata, 14 martie): ACS Volei Municipal Zalau – CSM Bucuresti, Phoenix Simleu Silvaniei – CS Arcada Galati, Stiinta Explorari Baia Mare – CS VC Banatul Caransebes, CS Dinamo Bucuresti – CVM Tomis Constanta (se joaca in 13 martie, de la 17.45, DigiSport), SCMU Craiova – VCM LPS Piatra Neamt, CSA Steaua Bucuresti – CS Unirea Dej.
Sursa: RIP