Procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale fata de trei fosti directori in SC Electrica SA, printre care si Nicolae Coroiu, la data faptelor director general al societatii, acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma continuata.
„In perioada 2004-2005, la nivelul Electrica SA s-au efectuat achizitii de echipament de protectie si echipament de lucru de la un singur furnizor, respectiv SC Tech Safety SA Tg. Jiu, in cantitati nejustificat de mari si la preturi supraevaluate, toate acestea cu incalcarea prevederilor OUG 60/2001 (privind achizitiile publice) si cu nerespectarea atributiilor de serviciu de catre functionarii implicati, prin aceasta cauzandu-se Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA (prin sucursalele Moldova si Muntenia Nord) un prejudiciu cumulat de aproximativ 1.644.135 euro”, se arata intru-un comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres.
Ceilalti doi fosti sefi din Electrica anchetati sunt Constantin Chivulescu, la data faptelor director al Directiei Finante Patrimoniu, si Constantin Oprea, la data faptelor director general al SC Electrica Serv SA, (structura desprinsa din Electrica SA ca urmare a reorganizarii).
De asemenea, alte 9 persoane, avand, la data faptelor, functii in cadrul Sucursalelor de Intretinere si Servicii Energetice (SISE) Moldova si Muntenia Nord, sunt urmarite penal pentru complicitate, respectiv: Petru Andronache, Paula Livint, Vasile Adam, Sorin Popescu, Mihai Sararu, Nicolae Rotarescu, Sorin-Paul Iliescu, Nicusor Bolboaca si Ionela Dolea.
„Astfel, in perioada august 2004 — februarie 2005, in calitate de director general al SC Electrica SA, suspectul Coroiu, impreuna cu suspectul Chivulescu, a dispus functionarilor subordonati efectuarea de achizitii publice de echipament individual de protectie si echipament de lucru de la SC Tech Safety SA, fara a exista necesitatea acestor achizitii, cu incalcarea prevederile OUG 60/ 2001 si a regulamentelor interne. In acest sens, a dispus cumpararea de produse la preturi supraevaluate (fiind incheiate 77 contracte) si totodata a dispus plati — prin semnarea a 48 de ordine de plata — catre furnizorul Tech Safety SA, prin aceasta cauzandu-se SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor in drepturi si obligatii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) un prejudiciu evaluat la aproape 5,3 milioane lei, echivalent cu aproximativ 1,4 milioane euro”, sustin procurorii.
De asemenea, in martie 2005, cei doi directori au dispus functionarilor subordonati, efectuarea de achizitii publice de echipament individual de protectie si echipament de lucru de la aceeasi firma si in aceleasi conditii, cauzandu-se SC Electrica Serv SA un prejudiciu de aproximativ 900.000 lei echivalent cu peste 252.000 euro.
In anul 2005, Constantin Oprea a dispus functionarilor subordonati, efectuarea de achizitii publice de echipament individual de protectie si echipament de lucru de la aceeasi firma si in aceleasi conditii, cauzandu-se un prejudiciu de peste 1,6 milioane euro.
Sursa: Agerpres