Mânuielile ministrilor liberali ies la iveală. Primul chemat să dea explicaţii la DNA este Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului, vizat într-un dosar penal deschis la DNA ca urmare a unei sesizări depuse în luna mai.
Într-un răspuns la o înterebare a deputatului PSD Ioan Dîrzu, Guvernul comunică informaţiile furnizate de Ministerul Public cu privire la eventuale abuzuri şi ilegalităţi comise în gestionarea de către fundaţiile pentru tineret a fostului patrimoniu al UTC.
Pe listă se află şi dosarul dr. 214/P/2020, înregistrat la 21 mai 2020, în urma unei sesizări formulate de Federaţia Tinerilor din Constanţa împotriva ministrului Tineretului şi Sportului, „pentru că prin neadoptarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 146/2002 a rezultat constituirea nelegală a conducerii P.T.M.B. pentru a menţine relaţia de asociere cu S.C. Tin Management Grup S.A. şi S.C. Tisera Construct S.R.L., prin care fondurile F.T.M.B. se scurg către familia…”.
Deputatul PSD Andrei Pop a propus, în urmă cu o lună, printr-o iniţiativă legislativă, desfiinţarea fundaţiilor pentru tineret cu preluarea patrimoniului de către stat şi autorităţile judeţene, ca urmare a administrării defectuoase a acestuia.
Patrimoniul fundaţiilor pentru tineret se constituie din bunurile care au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist din judeţe şi a municipiului Bucureşti, precum şi din donaţii, legate şi alte surse provenite în condiţiile legii.
În momentul de faţă există 25 de fundaţii judeţene pentru tineret, dintre care numai 10 sunt active, iar rolul pentru care au fost înfiinţate este de a instrui, educa şi forma tinerii în spiritul tradiţiilor umaniste şi al valorilor democraţiei.
„Scopul fundaţiilor judeţene pentru tineret, cele care au preluat patrimoniul Uniunii Tineretului Comunist, este administrarea patrimoniului propriu în folosul tuturor tinerilor şi al organizaţiilor de tineret, cu excepţia organizaţiilor ce aparţin partidelor şi formaţiunilor politice. Patrimoniul fundaţiilor judeţene pentru tineret este valorificat nu în interesul tinerilor, ci în interesul unor ‘băieţi deştepţi’ care au pus mâna pe acesta pe parcursul tranziţiei şi care îşi urmăresc mai degrabă interesele personale, decât cele pentru care aceste fundaţii au fost constituite”, a afirmat Pop.