În această noapte, doamna Elsa Anca-Bărbuș a trecut la cele veșnice. Cu seninătate și curaj date de o credință puternică în Dumnezeu, doamna Elsa Anca-Bărbuș a înfruntat ororile secolului trecut: războiul, ocupația sovietică, dictatura comunistă, închisoarea, așteptarea timp de 17 ani a logodnicului ei, Ioan Bărbuș, arestat în 1947 și cu care s-a căsătorit în 1964, și a tatălui ei – fruntașul țărănist Victor Anca întemnițat și el pentru 17 ani.
„M-am născut într-o familie de ţărănişti. Am auzit de politică o viaţă întreagă şi am simţit la fel cu ei, pentru că aşa era atmosfera în societatea în care trăiam noi. Oameni simpli, dar ţineau cu ţara.” Așa își începea doamna Elsa Anca-Bărbuș mărturia despre 8 noiembrie 1945, prima manifestație anticomunistă de amploare din Europa după ocupația sovietică.
Elsa Anca-Bărbuș despre 8 Noiembrie: Îl aclamam pe Rege, dar era de fapt un strigăt de solidaritate cu ţara
De ce mă rog pentru Alexandru Vişinescu
A fost printre sutele de studenți arestați cu care comuniștii l-au șantajat pe Regele Mihai la abdicare. „Noi ştiam despre religie, despre credinţă, (…) pe când acum, sentimentele astea nu mai există chiar atât de bine; când sunt proclamate de oportunişti, ele nu mai conving pe nimeni, deci nimeni nu mai crede că poate de-adevărat să-şi iubească ţara, pentru că cei care spun că o iubesc se vede bine că sunt mincinoşi”.
Doamna Elsa Anca-Bărbuș a contribuit după 1989 la renașterea PNȚ, a Bisericii Române Unite cu Roma și a României. A fost un model de curaj, discreție și fidelitate și întărire pentru toți cei fericiți să o cunoască.
„Este o explozie de primăvară în Cișmigiu!”, scria doamna Elsa Anca-Bărbuș acum patru ani, în apropierea Paștilor. (De la întuneric la lumină)
„Avem, noi bucureștenii, o inimă de flori și de verdeață în mijlocul nostru, la îndemâna noastră, sub ochii noștri… și-i ținem strâns închiși, încruntați și ne plângem de milă. Chiar asta făceam eu, acum vreo două zile, trecând îngândurată, în fotoliul rulant, pe lângă covorul de iarbă verde și crudă, împânzit cu ghiocei și, ici și colo, cu câte un pâlc de lalele. Și iată că inima mea, mai tânără decât rațiunea!, și-a amintit dintr-o dată de o altă plimbare prin Cișmigiu. Eram în clasa a doua primară, și arboram primii mei ochelari! Pentru acest eveniment, mama mă trimisese, cu o verișoară mai mare, la o plimbare prin Cișmigiu, parcul făcut de grădinarul Regelui Carol I, ca să mă obișnuiesc cu noii mei „auxiliari”. Era tocmai un început de primăvară, ca acum. Și m-am înseninat dintr-o dată.
Și m-au năpădit, cum se spune, amintirile. Eram în al doilea an de școala, și devenisem o mică intelectuală – o gânditoare – prin forța împrejurărilor. Școala – mai ușoară la început – devenise pentru mine un efort: ca și mama și bunica mea, eram mioapă. Dar nu știam. Învățam bine, dar nu vedeam la tablă, iar asta mă copleșea. Din fericire, mama și-a dat seama – poate trecuse și ea prin astfel de încercări, m-a dus la un oculist (cel mai bun, se spunea). Și așa s-a făcut că am ajuns în Cișmigiu, cu primii mei ochelari.
Cum aș putea să descriu minunea care s-a arătat înaintea ochilor mei? Natura – care până atunci nu-mi spusese nimic, și-a descoperit toată splendoarea! Verdeața, ghioceii și lalelele, dar chiar și ceilalți copii, toate mi se păreau înveșmântate în strălucire și frumusețe. Era o nouă viață și o bucurie copleșitoare pentru copilul care eram atunci. Abia ani de zile mai târziu, când am făcut cunoștință cu Psalmii, mi-am putut găsi cuvinte pentru a-mi exprima aceste sentimente. „Cât de mărit este Domnul în Sion! Toate de bucurie le-ai umplut!” Era o trecere de la întuneric la lumină. (…)
O, Doamne, dacă amintirea bucuriei pe care mi-a dat-o întâlnirea cu lumina pământească poate dăinui până la adânci bătrânețe – în pragul celor nouăzeci de ani ai mei – ce va fi când voi da ochii cu „Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume”?
Oare nu acesta este scopul vieții? Și știm cine este Cel care este Lumina Lumii.
Și cred că pot să spun acum; cu siguranța pe care mi-o dă experiența: Cred cu tărie, așa cum spun la Crez, aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie.
Ajuta-ne, Doamne, să ne pregătim pentru această întâlnire acum, în preajma Sfintelor Paști, printr-o bună spovadă și Sfântă Împărtășanie! Și să venim la Tine, să luăm lumina!
Dumnezeu să o odihnească și să îi facă parte cu drepții!
Să nu-i uităm. Cine a fost Ioan Bărbuș (n. 20 ianuarie 1918 – d. 7 mai 2001)
– Servicii de creare site web
