Cu ordinul de chemare în mână, voluntarii rezervişti din Armata Română au lăsat vatra şi s-au prezentat la cazarmă.
Este vorba despre cei care au spus ″prezent″ şi s-au înrolat în urma campaniei de recrutare derulată de Ministerul Apărării Naţionale. Deşi autorităţile aveau nevoie de 3.000 de oameni, doar 450 de boboci sunt gata de instrucţie.
În centrul de pregătire de la Buzău sunt cinci voluntari: Doi consilieri juridici, un contabil şi doi profesori. Au sărit cu toţii din pat la 6 fix pentru înviorarea la bustul gol, ca mai apoi să treacă direct la mătură şi mop.
Iar regula se aplică indiferent de vârstă sau de pregătirea din civilie. Doar discursul rămâne unul neschimbat, cum ne-o dovedeşte profesorul de geografie şi istorie Nicu Balaur.
”Observ că şomerii nu se înghesuie să vină la program. De tineri nu mai vorbim, că altfel nu mai are cine să alerge după pokemoni”, spune el.
De ce e supărat se vede cel mai bine la instrucţie, pe terenul cu obstacole. Ar fi trebuit să fie 24 de recruţi, nu 4. Însă mândria de a fi militar nu poate suplini uneori banii puţini oferiţi. În timpul pregătirii de 3 luni, voluntarii rezervişti primesc o soldă de aproximativ 2.000 de lei pe lună. Când se întorc acasă, două sute. E drept că nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar rămân în permanenţă la dispoziţia superiorilor. Iar pregătirea nu e deloc uşoară, nici măcar pentru un profesor de sport.
Din 450 de voluntari admişi, 231 se afla acum în programul de pregătire, adică instrucţie, sectoare şi plantoane, exact ca un militar adevărat. Cine nu rezistă, pleacă acasă.
Dragoş Axinia, comandant: ”Sperăm că acest program să aibă ecou în rândul tinerilor şi cetăţenilor României şi să vină mai mulţi în viitor.”
Adică anul viitor când, cel mai probabil, ministerul va reluaprogramul de recrutare. Nu de alta, dar cei care au fost admişi acum acoperă doar 15 procente din necesar. Tot pentru 2019, Ministerul Apărării şi-a propus să mărească solda rezerviştilor de 3 ori.