Nu ați auzit, desigur, de stilul de biznis denumit shark bite. Cu atât mai puțin nu ați auzit de stilul shark bite de a face politică.
Shark bite (mușcătură de rechin) – prada nu este consumată imediat și integral, ci numai mușcătură cu mușcătură, la intervale, de regulă, regulate. Participă neapărat întreaga haită de rechini, pentru ca frenezia înfometării să fie mai mare.
Treaba asta de rechini „chibzuiți” este o tehnică de câștig în tranzacțiile de la bursă.
Mai important este că mușcătura periodică din pradă este și o formă de biznis al marilor rechini economici, care încolțesc balenele (statele), cu concursul peștilor sanitari (guvernele), pentru a mușca mari hălci de carne din balenă și a le digera în liniște, ulterior.
Marile întreprinderi, afacerile de stat sau serviciile publice sunt duse în ape mici, pentru a eșua, apoi sunt privatizate pe doi cenți, și apoi sunt transformate în monopoluri private, din care se câștigă stând și, eventual, hrănind guguștiuci (politicieni sau tehnocrați).
Guvernul Cioloș a fost un guvern shark bite. A durat un an – prăpădul a fost insuficient, motiv pentru care a fost nevoie de un al doilea și de un al treilea guvern „al meu”.
Guvernul Orban a fost un guvern shark bite.
Guvernul Cîțu este, desigur, un guvern shark bite.
Acum, deja, prăpădul este de amplitudine catastrofică.
CFR Marfă și multe alte mari întreprinderi publice, strategice, urmează a fi lichidate. Restul, vor fi vândute rapid, pe doi lei.
Nu scapă nici spitalele. Chiar dacă dau impresia că se ceartă, Voiculescu și Arafat sunt acolo unde sunt pentru a asigura tranziția către privat a sistemului sanitar de „dezastru” (formulă inventată de Arafat). Vom ajunge rapid în situația de a avea și spitale prost dotate, improvizate și pline de nosocomiale, și CASS plătit inutil, căci la privat vom fi obligați să plătim actul medical.
Dacă nu ați observat, vă spun eu – este în plină derulare un mega-asalt al „privaților” care vor să fure și să monopolizeze afacerile publice, pentru a-și construi ulterior monopoluri private. O frenezie a rechinilor înfometați care se pregătesc de mușcătura din pradă.
Guvernele shark bite ale României vând privaților întreprinderile și afacerile publice, pentru ca „tehnocrații” meteoricelor guverne să se poată angaja la monopolurile private, ca executivi cu salarii grase. Cam așa sună „principiul” ușii rotative (revolving door). Când se termină mălaiul, se trece la următoarea mușcătură de rechin, la următorul guvern shark bite.
Acum ar fi o mare ocazie de captare a simpatiilor de stânga, social-democrate. Numai că PSD îl are în frunte pe Ciolacu, cel care nu înțelege nimic – exceptând slujirea la stăpânul secu-corpo și la vătaful Werner.