O știre ajunsă pe prima pagină a ziarelor din toată țara anunța că un șofer băimărean care a fost oprit de un echipaj de poliție și a fost testat cu aparatul DrugTest, a ieșit pozitiv la 7 substanțe, se pare că este dezmințită de rezultatele analizelor medicale.
În aceeași seară, șoferul a fost condus spre Spitalul Județean din Baia Mare pentru prelevarea probelor de sânge și urină pentru a confirma rezultatul aparatului din dotare.
Astăzi au ajuns rezultatele analizelor șoferului în cauză, rezultate care au fost negative, șoferul redobândindu-și dreptul de a conduce.
Nu e prima eroare de genul a poliției, fapt pentru care eMaramureș nici nu a prezentat știrea în prima fază, așteptând rezultatele medicale. Așteptăm lămuriri din partea celor responsabili și considerăm inadmisibil ceea ce s-a întâmplat. Permisul l-a primit înapoi, dar umilința din toate aceste zile cine o șterge? Cine este responsabil?
DECLARAȚIA ȘOFERULUI DUPĂ AFLAREA REZULTATELOR:
“Astăzi este o zi specială pentru mine deoarece este ziua în care mi se va face DREPTATE!
Eu sunt Pop Marius Daniel și sunt șoferul de Bolț din Baia Mare acuzat de faptul că am condus sub influența a 7 substanțe interzise.
Astăzi, acest lucru a fost dizolvat prin probele pe care le pun în față și îmi doresc să îmi câștig înapoi încrederea și dreptatea pe care o merit, iar prin acțiunea mea să ajut alți șoferi care trec prin aceeași situație nefericită SĂ LUPTE PENTRU DREPTATEA LOR ȘI SĂ NU SE LASE ACUZAȚI ȘI DĂRÂMAȚI DE SITUAȚIE.
Numele meu este Pop Marius Daniel iar în data de 30.01.2023, în urma unui control de rutină, în timp ce îmi efectuam meseria, am fost oprit de către poliția rutieră pentru testare. În urma acesteia, am ieșit fals pozitiv la 7 substanțe interzise. În următoarele zile am fost rostogolit și trântit pe toate posturile, canalele și rețelele sociale. Nu am încetat nici un moment să cred în DREPTATEA mea, deoarece știam cel mai important lucru: ERAM NEVINOVAT când toți loveau în mine. Am fost defăimat, batjocorit, rănit și mi-a fost distrusă imaginea publică fiind NEVINOVAT.
Am fost și voi rămâne o persoană serioasă. Sunt un om simplu, care își face meseria cu drag.
Nu îmi doresc nimic mai mult decât să ajut la rândul meu alți șoferi care acum probabil sunt loviți și DĂRÂMAȚI de presiunea publică. Nu este vina nici a oamenilor, nici a celor care își fac meseria atunci când aceste teste dau erori, dar este responsabilitatea tuturor să fim mai buni, mai corecți și să nu judecăm înainte să avem toate datele.
Chiar dacă mi-am pierdut temporar sursa de venit, chiar dacă familia mea a fost atacată un lucru e cert: Dumnezeu face întotdeauna dreptate.
Mi-ar plăcea în schimb ca toți cei care m-au defăimat să vadă acum adevărul, iar celor care au crezut în nevinovăția mea să le mulțumesc: sunteți deosebiți.
Erorile există și vor mai exista, rănile și cuvintele grele, există un singur lucru care le vindecă: Dumnezeu.”
Acum daune morale de la sectia de politie un milion de euro 🙂
Problema lui e ca chiar sa comportat ca un drogat plus a jignit in continu politisti cea-ce nu e corect…
Dati in judecata! Cine stie cati amarati au patit la fel.