Paula Seling, Ozana Barabancea şi Aurelian Temişan sunt protagonişti în primul musical 100% românesc – „Vrăjitoarea Kera şi cele şapte nestemate”, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.
Cu o distribuţie de excepţie, din care fac parte şi îndrăgiţii solişti Paula Seling, Ozana Barabancea şi Aurelian Temişan, spectacolul pus în scenă de regizorul Răzvan Oprea are grandoarea musical-urilor de pe Broadway: acrobaţi, dansatori, coregrafi, cântăreţi, costume spectaculoase, efecte sceno-tehnice speciale. Toate acestea sunt în perfecta concordanţă cu conceptul autorului, Cristian Faur, care, prim muzica şi libretul acestui musical, ridică ştacheta calităţii spectacolelor pentru copii din Bucureşti.
Managerul Teatrului Muzical Ambasadorii, Mihai Ciprian Rogojan, a declarat: „Acest spectacol se va ridica la nivelul de produs premium în 25 şi 26 februarie, prin prezenţa convergentă a tuturor factorilor necesari unui musical extravagant adresat tinerilor şi copiilor. Colaborarea cu Opera Naţională este de foarte bun augur. Biletele se vând extrem de bine, ceea ce demonstrează interesul publicului pentru spectacole de asemenea anvergură.”
Reprezentaţiile de la Opera Naţională din Bucureşti vor avea loc în 25 şi 26 februarie, ora 11:00 şi vor reuni pe scenă peste 100 de artişti, inclusiv orchestra şi corul Operei Naţionale, sub bagheta dirijorului CiprianTeodoraşcu.
„Vrăjitoarea Kera şi cele şapte nestemate” ne transpune în lumea basmului, prin cele mai reprezentative personaje ale poveştilor copilăriei: „Aladin şi lampa fermecată”, „Scufiţa Roşie”, „Cei trei purceluşi”, „Anastasia”, „Cartea Junglei”, „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”, „Frumoasa şi Bestia” şi „Omul Paianjen”.