Ieri, 16 decembrie, polițiștii maramureșeni au oprit pentru control două autoturisme conduse pe raza municipiului Baia Mare și în localitatea Cernești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Baia Mare au constatat faptul că un bărbat de 47 ani din municipiu, a condus un autoturism pe Bulevardul Independenței din Baia Mare, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un tânăr de 22 ani.
În urma impactului, conducătorul de 47 de ani și-a continuat deplasarea, dar ulterior, a fost identificat de polițiști.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, polițiștii din Suciu de Sus au identificat pe raza localității Cernești un bărbat de 31 ani, care a condus un autoturism. Acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorii auto care au fost depistați cu alcoolemie au fost conduși la spital în vederea prelevării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a acesteia.
În cauză polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările.