Doi bărbaţi, în vârstă de 44 respectiv 48 de ani, sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic, după ce aseară au fost depistaţi pe raza unui fond de vânătoare, având asupra lor o armă de vânătoare.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, s-a stabilit că bărbatul care avea arma este din judeţul Satu Mare, este membru vânător şi deţinător legal de arme şi muniţii de vânătoare, având permis pentru arma deţinută, dar nu deţinea autorizaţie de vânătoare.
Arma şi muniţia găsită asupra sa au fost ridicate în vederea dispunerii unei constatări criminalistice balistice, iar bărbatul şi însoţitorul său din Baia Sprie s-au ales cu dosare penale. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor dispune măsuri legale.