Poliţiştii Biroului Urmăriri împreună cu cei specializaţi în supravegheri judiciare au acţionat şi ieri pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi punerea în aplicare a mandatelor de executare a unor pedepse privative de libertate, emise de instanţă.
Astfel, un tânăr de 28 de ani, din Baia Mare, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei închisorii a fost depistat şi depus după gratii. Tânărul a fost condamnat la 1 an şi 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe.
Un alt mandat de executare a pedepsei închisorii a fost pus în aplicare tot ieri de poliţiştii din Sighetu Marmaţiei. Aceştia au identificat şi încarcerat un bărbat de 47 de ani, condamnat la 2 ani şi 6 luni detenţie pentru comiterea infracţiunii de tentativă la viol.