Joi, 17 decembrie, polițiștii au identificat în trafic trei persoane care au comis infracțiuni la regimul rutier.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier din Baia Mare au fost sesizați la ora 14.35 despre faptul că un tânăr de 20 ani din Coltău a accidentat un pieton, respectiv o femeie de 29 ani, pe strada Poștei.
Conducătorul auto a părăsit locul producerii evenimentului rutier fără încuviințarea organelor de poliţie, dar a fost identificat ulterior de către polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Femeia de 29 ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Totodată, la ora 20.38, polițiștii din cadrul Biroului Rutier din Baia Mare au identificat un tânăr de 19 ani din Unguraș, care conducea un autoturism pe strada Moldovei din Baia Mare, fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Ulterior, polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.