Aseară, 21 iunie, la ora 19.27, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați despre faptul că un vehicul efectuează un transport ilegal de material lemnos.
Polițiștii au identificat vehiculul în cauză, care avea atașată o remorcă, acesta fiind staționat pe drumul care merge înspre localitatea Mănăstire dinspre D.N. 18, Sat Șugatag.
În apropierea ansamblului de vehicule au fost identificați doi bărbați, unul de 52 de ani din Desești, care era conducătorul ansamblului de vehicule, iar al doilea de 55 de ani din Giulești, administrator al unei societăți comerciale care a prezentat un aviz de însoțire a materialului lemnos.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că avizul este fals, rezultând că, în conformitate cu art. 12, alin. 1 lit. h din HG 497/2020, materialul lemnos este considerat fără proveniență, astfel că nu se poate stabili cu certitudine legalitatea materialului lemnos.
Materialul lemnos în cantitate totală de peste 26 m.c. a fost confiscat și dat în custodie Ocolului Silvic Mara, iar remorca a fost indisponibilizată.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 m3, neînsoțite de documentele specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora.