Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat doi cetăţeni din Afganistan, respectiv Sudan care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Cei doi sunt cercetați penal pentru fapta săvârșită.
Marți, 14 martie a.c., în jurul orei 16.30, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat, în zona Parcului Central din municipiul Carei o persoană de origine asiatică. În momentul în care poliţiştii de frontieră s-au apropiat pentru a o legitima, persoana a fugit.
Polițiștii de frontieră au cerut de îndată sprijinul colegilor din cadrul Poliției Municipiului Carei și al celor de la Jandarmeria Carei și, în scurt timp, persoana a fost reţinută. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta este cetățean afgan, are 27 de ani și a solicitat polițiștilor de frontieră o formă de protecție temporară în România.
Și în cursul serii de 13 martie a.c., polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut o persoană care încerca să iasă ilegal din România. În jurul orei 22.00, poliţştii din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al Sectorului Poliţiei de Frontieră Satu Mare au reținut, la aproximativ 300 de metri de frontiera de stat, pe direcția localității Oar, o persoană care nu își justifica prezența în zonă.
În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba despre un sudanez în vârstă de 23 de ani, care intenționa să ajungă ilegal în Austria. Dar pentru că nu deține documente legale în acest sens, a încercat să iasă din România pe jos, pe la frontiera verde.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră fac cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, iar persoanele în cauză au fost predate Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș.