Ministrul Finantelor, dar si seful din Ministerul Economiei vor fi prezenti maine, 5 august, in Maramures. Gheorghe Ialomiteanu si Ion Ariton au cerut intalniri cu conducerile societatilor de stat din judet, dar si cu reprezentantii mediului de afaceri, pentru a lua pulsul la nivel local. Vizita celor doi oficiali ai Guvernului va incepe la primele ore ale diminetii si, dupa cum au precizat sursele eMaramures, e posibil sa fie continuata inclusiv sambata.
Prima vizita va fi la Romplumb – societate care continua sa fie unul dintre cei mai mari poluatori din tara si care este, de o lunga perioada de timp, in afara acordurilor si autorizatiilor de mediu. Ministrii sunt asteptati maine, la 9.30, in cartierul Ferneziu al Baii Mari, unde functioneaza uzina, dupa care vor face o vizita si la firma Electro Sistem.
Surse oficiale din cadrul Consiliului Judetean au precizat pentru eMaramures ca in jurul orei 11.00 e programata, la Palatul Administrativ, o sedinta cu prefectul judetului cu conducerea societatii miniere Remin, respectiv cu sefii societatilor care se ocupa de inchiderea si conservarea minelor din judet – Econord si Conversmin.
La ora 12.00, Ialomiteanu si Ariton au programata o intalnie la sediul Camerei de Comert si Industrie Maramures cu reprezentanti ai mediului de afaceri iar in cursul dupa-amiezii se vor deplasa la Dumbravita pentru a vizita fabrica de componente pentru avioane.
Vom reveni si cu alte detalii despre programul oficialilor de la Bucuresti in Maramures. Ramaneti online.
Sursa: Larisa Cordea