O maşină în care se aflau doi bărbaţi a fost distrusă de tren, la Cluj, după ce bărbatul aflat la volan a trecut calea ferată fără se se asigure. Poliţiştii au descoperit că şoferul maşinii nici măcar nu avea permis de conducere, iar autoturismul fusese radiat din circulaţie.
Bărbatul de la volan a fost identificat ca Radu M., de 46 de ani, tatăl a două fetiţe, una de 7 ani şi cealaltă de 11 ani.
Accidentul feroviar a avut între staţiile CF Gârbău şi Viştea. O maşină cu două persoane care ar fi forţat trecerea cu calea ferată a fost lovită în plin de trenul IR 15039, care circula pe ruta Cluj-Napoca – Oradea.
Potrivit IPJ Cluj, s-a stabilit că cel care conducea nu avea permis de conducere, iar autoturismul cu care se deplasa era radiat din circulaţie. Bărbatul care conducea avea 45 de ani şi locuia în comuna Gârbău, localitatea Viştea, iar celălalt era în vârstă de 53 de ani şi era din comuna Chiochiş din judeţul Bistriţa-Năsăud.