Polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu privire la doi șoferi, un bărbat și o femeie, care au fost depistați în PTF Siret, în timp ce încercau să introducă în Romania, cu ajutorul a două microbuze țigări peste limita normală admisă de lege.
Ieri, 20 septembrie a.c., în jurul orei 23.20, în P.T.F. Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 40 de ani, conducând un microbuz, marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Ucraina. În baza analizei de risc, lucrătorii vamali și polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care s-au descoperit ascunse în două sacoșe de culoare neagră, sub bancheta din spate a microbuzului cantitatea de 800 pachete de țigări, în valoare de 9.600 lei.
Câteva minute mai târziu, în același punct de trecere, autoritățile de control au descoperit într-un spatiu special amenajat, constituit între peretele despărțitor dintre compartimentul pasagerilor și cel de marfa al unui microbuz, cantitatea de 1.970 pachete de țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 23.640 lei. Microbuzul, marca Volkswagen Transporter, era condus de o femeie, cetățean ucrainean, în vârstă de 35 de ani.
Întreaga cantitate de țigări, dar și microbuzele în valoare de 120.000 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform modificărilor aduse de OUG 85/2022 Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.