Polițiștii maramureșeni realizează zilnic activități specifice pentru siguranța traficului rutier în vederea prevenirii și combaterii producerii de evenimente rutiere pe fondul consumului de alcool, precum și promovarea unui comportament responsabil în rândul participanților la trafic.
Astfel că, polițiștii subunităților teritoriale din Botiza și din Vișeu de Sus au oprit pentru control două vehicule care circulau pe drumurile publice.
Polițiștii din Botiza au identificat un bărbat de 43 de ani, conducând un moped dinspre centrul comunei. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar testarea acestuia cu aparatul etilotest, a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că vehiculul condus nu este înregistrat sau înmatriculat.
Polițiștii din Vișeu de Sus au depistat un alt bărbat de 37 de ani, la volanul unui autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul condus nu deținea asigurare obligatorie, iar inspecția tehnică periodică era expirată. Testat cu aparatul etilotest, a reieșit o concentrație de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Este esențial ca orice șofer să fie responsabil și să excludă consumul de alcool înainte de a urca la volan. O conduită responsabilă și respectarea normelor rutiere sunt fundamente pentru reducerea accidentelor și salvarea unor vieți.