Sunt 16 oameni în Cancelaria lui Orban. Trei dintre ei sunt analizați mai jos. Doi traseiști și un fost condamnat penal, Virgil Guran, un condamnat care a scăpat de închisoare pentru că și-a scos certificat de suferințe psihice și care este acum consilier de stat pentru ordine publică și siguranța cetățeanului, scrie Libertatea.
Domnul Vlad Adrian Țone răspunde de Administrația Publică Locală de pe poziția de consilier de stat al prim-ministrului Ludovic Orban, mare liberal și cel mai dur opozant al traseismului și imposturii.
Vlad Țone, de la profesor de sport în patru funcții publice În 2016, domnul Țone concura din partea alianței PSD-ALDE la funcția de primar al comunei Afumați. Cu doi ani înainte, în 2014, a susținut Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu.
Domnul Țone a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport în 2007. Pentru câțiva ani a fost profesor de sport la câteva școli mici. Pentru un an, lucrează ca ”analist de credite” la o bancă, deși nu are nicio calificare pentru asta. Are o carieră scurtă la bancă, de mai puțin de un an, și redevine profesor de sport și apoi este angajat de primărie la un club sportiv cu o echipă în liga a III-a.
În următorii trei ani, din 2013 până în 2016, se întâmplă o minune. Devine consilier al secretarului de stat de la Ministerul Sportului, domnul Cristian Cosmin, fost în PC, ALDE și acum în ProRomânia. Apoi, director de cabinet.
Imediat, ajunge: Director de cabinet la Ministerul Dezvoltării; Consilier la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului; Consilier la Universitatea de Științe Agricole unde director este, desigur, același Cristian Cosmin.
În trei ani, domnul Țone se cațără de la profesor de sport în patru poziții publice, în timp ce mai are și două afaceri – una de consultanță și una de producție video.
Devine apoi consilier în Parlament, locul unde, așa le place parlamentarilor să spună când se înfruntă cu Guvernul, stau aleșii poporului. În 2017 termină cel mai straniu master pe care l-am întâlnit până acum, cel de Management Educațional la Universitatea Tehnică de Construcții.
Nu că Educația nu ar fi o formație serioasă, dar de când s-a specializat în ea Universitatea de Construcții?
Mici afaceri cu Băluță
În 2019, primarul PSD de la Sectorul 4, domnul Băluță, plătește 20.000 de lei firmei domnului Țone, AT Video Creations SRL.
Din 2020, este omul de bază al domnului Orban la Administrație Publică.
Virgil Guran: condamnat pentru evaziune fiscală
Domnul Virgil Guran a fost ofițer activ până imediat după revoluție.
Continuarea pe Libertatea