Doliu în judeţ. Lumea medicală a pierdut un cunoscut medic, în persoana lui Ion Blăjan, care s-a stins la vârsta de 76 de ani.
„Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a dr. Ion Blăjan, o personalitate marcantă a lumii medicale și a social-democrației maramureșene.
Nu putem să nu recunoaștem meritele celui care a fost dr. Ion Blăjan, un profesionist cu multă aplecare spre pacienți care, în practica medicală, a dublat profesionalismul cu o nemărginită dragoste față de semeni. De profesie salvator, dr. Ion Blăjan s-a luptat neobosit și pentru salvarea sistemului sanitar românesc, fiind unul dintre cei care a pus bazele dezvoltării Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, pe care l-a și condus o perioadă de timp, din funcția de manager.
Pentru mine, personal, dr. Ion Blăjan a fost un exemplu de verticalitate și profesionalism, un mentor care mi-a insuflat respectul față de principiile social-democrate și o permanentă sursă de inspirație în ceea ce privește devotamentul față de comunitatea maramureșeană.
Când astfel de oameni extraordinari ne părăsesc, rămân în urmă experiențele, valorile, lecțiile împărtășite, dar și o datorie morală a noastră, de a le păstra memoria vie. Drum lin spre cer, dr. Ion Blăjan!”, este mesajul transmis pe pagina personală de Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş.