Veşti triste pentru învăţământul băimărean. Profesor şi mult timp director la Colegiul de Arte din Baia Mare a trecut la cele veşnice.
Pe pagina de socializare a Colegiului de Arte din Baia Mare a fost postat un mesaj emoționant: „Ne-am rugat și am sperat să fie bine…, dar inima prof. RADU MANDACHE a încetat să mai bată. Bunul nostru coleg, apreciat director al Colegiului de Arte, a pierdut lupta cu boala, însă a câștigat, de-a lungul timpului, respectul și simpatia celor care l-am cunoscut, deopotrivă profesori și elevi. Ne-a amprentat pe toți cu bunătatea, cu optimismul, cu generozitatea și corectitudinea dumnealui, cu pofta de viață. La despărțire, la marea trecere în neființă, acest OM printre oameni lasă un gol imens în existența noastră, dar nu și în suflete, deoarece amintirile rămân neșterse, flăcări vii în calea neuitării. Drum lin spre stele, Domnule Profesor!
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”.
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 27 februarie, ora 13:00, la Capela Dealul Florilor.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!
Dumnezeu sa-l ierte! Ne-am intersectat de cateva ori si tristetea e cu atat mai mare!
Odihnă veșnică domnului profesor, a fost menit pentru învățământ !!!