Andrew Fletcher, membru fondator al formaţiei Depeche Mode, a murit joi la vârsta de 60 de ani, informează The Guardian.
Anunţul a fost postat pe contul de Twitter al formaţiei Depeche Mode.
„Suntem şocaţi şi plini de o tristeţe copleşitoare, în urma decesului prietenului nostru drag, membru de familie şi coleg de formaţie Andy «Fletch» Fletcher”.
„Fletch a avut o inimă de aur şi era acel om pe care te puteai baza în orice moment, fie că era vorba despre o conversaţie spirtuală, o glumă bună sau o bere rece. Suntem alături de familia sa şi vă rugăm să vă gândiţi la ei şi să le respectaţi intimitatea”, se arată în postarea publicată pe contul de Twitter al formaţiei Depeche Mode.
Cel cunoscut de-a lungul carierei sale muzicale sub porecla „Fletch”, Andy Fletcher s-a născut în 1961 în oraşul englez Nottingham.
La sfârşitul anilor 1970, Fletcher a fondat formaţia Composition of Sound împreună cu Martin Gore şi Vince Clarke. După cooptarea în această formaţie a vocalistului Dave Gahan, noua denumire a trupei a devenit Depeche Mode.
Primele hituri ale Depeche Mode au fost înregistrate în anul 1981: New Life şi Just can’t get enough.
După plecarea lui Clarke, în formaţie a fost cooptat Alan Wilder. În noua formulă (Gahan, Gore, Fletcher şi Wilder), Depeche Mode a cunoscut un uriaş succes internaţional în anii 1980-1990, cu hituri precum Personal Jesus, Enjoy the Silence, I Feel You.
În 1995, Wilder şi-a anunţat retragerea din Depeche Mode. De atunci, formaţia a rămas în formula sa consacrată de trio: Fletcher, Gore şi Gahan.
Variety notează că Fletcher era personajul mai „introvertit” al grupului. În timpul spectacolelor sau concertelor, se remarca prin faptul că obişnuia să poarte ochelari de soare în timp ce cânta la sintetizator.
„Funcţionăm ca o democraţie”, declara Fletcher într-un interviu din 2017. „Dacă cineva nu vrea să facă ceva, nu facem nici noi. Martin şi Dave trăiesc în SUA, iar eu locuiesc aici (în UK), dar asta nu ne afectează. Eu şi cu Martin suntem foarte apropiaţi. Dave e mai degrabă ca un frate. Ceea ce face ca o formaţie să fie mai bună decât un artist solo o reprezintă acea electricitate pe care o degajă. Uneori, nu ne suportăm unii pe alţii, dar acea electricitate produce muzică de calitate. Aşa e şi în cazul Depeche Mode: avem momente când nu ne suportăm şi momente când ne iubim. Electricitatea aceasta pe care o generăm este ceea ce produce muzica de bună calitate”, declara Andrew Fletcher.