A murit artistul Tiberiu Ceia, interpretul celebrei melodii „Frumoasă vecina noastră”.
Postul public de televiziune anunță decesul artistului Tiberiu Ceia.
„Colegul nostru Tiberiu Ceia ne-a părăsit în urmă cu câteva minute. Tristețea de a fi pierdut un om și un artist excepțional nu va umbri bucuria și șansa de a-l fi avut aproape ani mulți.
Marii artiști trăiesc atâta vreme cât opera lor rămâne vie. Iar Tiberiu Ceia ne va cânta, peste generații, de drag și de dor.
Drum luminat, dragă Tibi!”, transmite TVR Timișoara.
Tiberiu Ceia era unul dintre cei mai iubiți artiști de muzică populară de la noi din țară. Cântărețul era considerat un reprezentant de seamă al Banatului. S-a stins din viață, miercuri seara, la vârsta de 83 de ani și a lăsat multă durere în sufletele celor care l-au cunoscut de-a lungul timpului. Momentan, nu se știe cauza morții solistului.
Tiberiu Ceia s-a născut pe 16 iulie 1940 în Timişoara. A moștenit un mare talent de la ambii părinți, dar și de la bunici. Primele cântece le-a auzit în casa părintească, de la mama și tatăl său. Bunicul din partea mamei era cunoscut având un glas aparte, iar cel din partea tatălui era corist şi cânta în fanfara Vărădiei de lângă Oraviţa, scrie presa locală. Tiberiu Ceiu avea doar 5 ani atunci când a început să fredoneze cântecele Mariei Lătărețu, pe care le auzea la radio. Debutul oficial al artistului a avut loc în anul 1967, pe scena Operei din Timişoara.
Timp de 12 ani a fost profesor de limba și literatura română. În 1967, Tiberiu Ceiu a cântat într-o emisiune TV, pe care a și câștigat-o. În seara de 21 mai al anului precizat, el a devenit oficial interpret de muzică populară. În 1978 a plecat de la catedră și a ales lumea artistică. A început să cânte alături de ansamblul Doina Oltului sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan. Tiberiu Ceiu a fost un mare artist de muzică populară, cu multe albume lansate.
Dumnezeu să-l odihnească!