Ion Țuțuianu s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani, după o lungă și impresionantă carieră sportivă!
România este în doliu, după ce Ion Țuțuianu s-a stins din viață, la vârsta de 85 de ani! Acesta a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jucători de rugby ai țării noastre, făcându-se remarcat în fața suporterilor datorită performanțelor avute pe vremea când juca la Dinamo. Ion Țuțuianu a cucerit două titluri de campion al României, dar și Cupa Campionilor Europeni în 1967.
Oamenii l-au considerat pe Ion Țuțuianu „o figură reprezentivă a rugby-ului românesc și a clubului Dinamo, de care se leagă aproape în totalitate cariera lui sportivă, atât ca jucător, cât și ca antrenor”
„Federaţia Română de Rugby îşi exprimă regretul faţă de dispariţia fostului mare jucător şi antrenor, Ion Ţuţuianu, care s-a stins din viaţă la 85 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată pe site-ul citat.
„Ion Țuțuianu a evoluat pentru echipa națională a României din 1960 până în 1973, fiind prezent în 37 de meciuri, dintre care 10 împotriva Franței, câștigând de două ori la București. Timp de un an a fost și antrenor al echipei naționale între 1988-1989, după care în 1999 a fost din nou numit antrenor al primei reprezentative, cu care în anul 2000 a câștigat Cupa Europeană a Națiunilor. A fost membru al Biroului Federal al Federației Române de Rugby, președinte al Comisiei de Relații cu Comitetele Regionale”, mai notează Federația Română de Rugby.