Preşedintele Donald Trump a anunţat, vineri seară, că Statele Unite vor încheia relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din cauza ineficienţei OMS în gestionarea pandemiei, informează CNN, citat de Mediafax.
„Dat fiind că au eşuat în efectuarea reformelor cerute şi foarte mult necesare, vom încheia astăzi relaţia noastră cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona fondurile spre alte nevoi de sănătate mondiale, care le merită”, a declarat Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a cerut şi clarificări din partea Chinei.
„Lumea are nevoie de răspunsuri din partea Chinei în privinţa virusului. Trebuie să avem transparenţă”, a subliniat Donald Trump.
Preşedintele SUA a acuzat China că nu a transmis în mod corespunzător informaţii despre coronavirus Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi că a exercitat presiuni asupra OMS pentru „a induce lumea în eroare”.
„Oficiali chinezi au ignorat obligaţiile de raportare a informaţiilor la OMS şi au exercitat presiuni asupra OMS pentru a induce lumea în eroare în momentul în care virusul a fost descoperit iniţial de autorităţile chineze. Au fost pierdute nenumărate vieţi şi lumea a fost afectată de dificultăţi economice profunde”, a subliniat Donald Trump.
Preşedintele SUA suspendase contribuţiile financiare către OMS şi ceruse reformarea organizaţiei internaţionale.