Președintele SUA, Donald Trump, spune că i-a cerut administrației sale să oprească finanțarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). El a declarat că OMS a eșuat în misiunea sa de bază, motiv pentru care trebuie trasă la răspundere, transmite BBC.
Donald Trump a subliniat că OMS „a eșuat în misiunea sa de bază”, ca răspuns la focarul de coronavirus.
El a acuzat ONU că a gestionat greșit și a acoperit răspândirea virusului, după ce a apărut în China, și a spus că trebuie să fie tras la răspundere.
Anterior, Trump a acuzat OMS că a fost părtinitor față de China.
„Ordon administrației mele să oprească finanțarea, cât timp se face o evaluare a rolului Organizației Mondiale a Sănătății în gestionarea greșită și acoperirea răspândirii coronavirusului”, a declarat Trump la o conferință de presă susținută la Casa Albă.
Potrivit celor mai recente date, peste 2.200 de americani au murit din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore.
În total, în SUA au murit 25.757 de oameni din cauza noului tip de virus.
Numărul total al îmbolnăvirilor a depăşit 600.000, pe teritoriul Statelor Unite.