Preşedintele Donald Trump a anunţat, marţi seară, că intenţionează să trimită militari americani la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, înainte de construirea zidului, pentru a împiedica trecerea imigranţilor.
În ultimele zile, Donald Trump a cerut Mexicului să intensifice eforturile pentru oprirea imigranţilor clandestini care se îndreaptă spre Statele Unite. Liderul de la Casa Albă este îngrijorat din cauza unui grup de mii de imigranţi din America Centrală care se îndreaptă spre Statele Unite.
„Vom face lucrurile în mod militar. Până când vom construi zidul, frontiera va fi păzită de armată. Este vorba de un pas major”, a declarat Donald Trump, citat de publicaţia The Hill, după o întrevedere pe care a avut-o la Casa Albă cu secretarul american al Apărării, James Mattis.
„În prezent, când imigranţii ajung la frontiera noastră, avem legi atât de slabe şi penibile … încât este ca şi cum nu am avea frontieră”, a spus Trump.
În prezent, Poliţia de Frontieră asigură protecţia la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic.
Donald Trump a promis în campania electorală că va construi un zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, precizând că lucrările vor fi suportate de autorităţile mexicane. Administraţia din Mexic a anunţat că nu va plăti nimic pentru zidul de la frontieră. Liderul de la Casa Albă a evocat chiar posibilitatea retragerii Statelor Unite din Tratatul Nord-American de Liber Schimb dacă Mexicul nu va lua măsuri pentru combaterea imigraţiei.