Noul logo are in mijloc o urna de culoare albastra cu un cerc format din stele galbene, ce reprezinta drapelul Uniunii Europene, pentru a aminti cetatenilor UE ca pe 25 mai vor fi desemnati reprezentantii fiecarui stat membru in Parlamentul European.
Noul logo are in mijloc o urna de culoare albastra cu un cerc format din stele galbene, ce reprezinta drapelul Uniunii Europene, pentru a aminti cetatenilor UE ca pe 25 mai vor fi desemnati reprezentantii fiecarui stat membru in Parlamentul European.
Fiecare stat membru are propriile legi electorale si fiecare decide data la care cetatenii sai se prezinta la vot, in timpul perioadei de patru zile dedicate alegerilor: 22 – 25 mai. Romanii se prezinta la urne pe 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanti in Parlamentul European, cu unul mai putin fata de legislatura 2009-2014. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anuntate in seara zilei de duminica, 25 mai.
Votul este obligatoriu in Belgia, Cipru, Grecia si Luxemburg.
Alegerile europarlamentare din aceste zile sunt cele mai importante de pana acum, intrucat de rezultatul lor depinde si numirea presedintelui Comisiei Europene, iar viitorul Parlament va avea mai multe puteri fata de precedentul, fiind primul ales dupa regulile Tratatului de la Lisabona.
Tratatul de la Lisabona acorda Parlamentului European competente sporite la nivel legislativ, acesta avand putere de decizie in aproape toate dosarele legislative. Procedura de codecizie a Parlamentului si Consiliului a fost extinsa cu peste 40 de domenii, incluzand agricultura, imigrarea legala si fondurile structurale. Totodata, PE are ultimul cuvant asupra bugetului comunitar.
Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales in mod direct. De la aderarea Croatiei la Uniunea Europeana, in iulie 2013, Parlamentul European numara 766 de eurodeputati. in viitorul PE, numarul europarlamentarilor va fi redus la 751. Acestia vor reprezenta peste 500 de milioane de cetateni din 28 de state membre.
Locurile in Parlament sunt repartizate intre diferitele state in temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proportionalitatii degresive”, adica statele cu o populatie mai numeroasa au mai multe locuri decat statele mai mici, dar tarilor mai mici le revin mai multe locuri decat ar rezulta dintr-un calcul strict proportional.
Parlamentul joaca un rol activ in elaborarea legislatiei, care are un impact asupra vietii cotidiene a cetatenilor europeni, ca, de exemplu, legislatia privind protectia mediului, drepturile consumatorilor, egalitatea sanselor, transportul, libera circulatie a lucratorilor, capitalurilor, marfurilor si serviciilor. Parlamentul si Consiliul au, de asemenea, competente comune in ceea ce priveste bugetul anual al Uniunii Europene.
Sursa: Mediafax