Hillary Clinton, 64 de ani, fosta prima doamna a SUA, senator si in prezent seful diplomatiei americane, isi doreste sa fie si astronaut. Ea l-a primit pe miliardarul britanic Richard Branson la Washington, ocazie cu care a marturisit ca viseaza sa zboare in spatiu. „Sunt foarte fericita ca Richard Branson este aici pentru ca, de foarte, foarte multa vreme, imi doresc sa fiu astronaut si cred ca el imi poate oferi o ultima sansa sa-mi realizez acest vis”, a declarat secretarul de stat american.
In luna octombrie, Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, a inaugurat la New Mexico Spaceport America, primul aeroport spatial particular din istorie, de pe care vor decola incepand cu anul viitor primii turisti ai spatiului.
Mai multe sute de amatori si-au rezervat deja bilete, chiar daca acestea nu sunt deloc ieftine, pretul mediu fiind de aproximativ 200.000 de dolari.
Raspunzand cu umor interesului lui Hillary Clinton pentru zborul in spatiu, miliardarul britanic a asigurat-o sa nu-si faca probleme pentru ca adversarii politici republicani au platit deja biletul pentru aceasta, fiind foarte fericiti ca vor putea sa o trimita in spatiu. „Totul este platit, totul este arnajat”, a spus el.
Sursa: Agerpres