Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani a fost înregistrat, la data de 18 martie 2020, un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 C.penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani.
În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 03 martie 2020, s-a impus izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, pentru P.S.N. din com. Grădinari, jud. Olt, întrucât proveneau din una din zonele de risc de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, din Italia. Izolarea s-a realizat în mun. Drăgăşani, la locuinţa soacrei făptuitorului.
Cu toate că avea cunoştinţă de obligaţia de a nu părăsi domiciliul, în data de 13 martie 2020, P.S.N. a părăsit locuinţa, deplasându-se pe raza municipiului Drăgăşani cu autoturismul, împreună cu soacra sa, pentru a efectua cumpărături.
Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei mun. Drăgășani sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani.