Marţi, 23 februarie, polițiștii din Borșa au identificat doi tineri care sunt bănuiți de comiterea unei tentative de furt și a unui furt calificat.
Astfel, în perioada 29 ianuarie – 01 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute au intrat într-un imobil fără a sustrage bunuri, iar în 10 februarie, au fost sesizați că din interiorul unui magazin au fost sustrase mai multe articole vestimentare.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că cei doi tineri sunt bănuiți de comiterea ambelor fapte.
Prejudiciul cauzat de aproximativ 2.000 de lei a fost recuperat în totalitate de polițiști.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de tentativa la furt calificat și furt calificat.