Un dosar penal in rem a fost deschis în cazul căminului pentru vârstnici din comuna Ţaga, judeţul Cluj, unde au fost depistate pozitiv cu noul Covid 45 de rezidenţi şi angajaţi.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla anunță că se fac cercetări pentru a se identifica cauza răspândirii bolii.
„La Parchetul de pe lângă Judectoria Gherla a fost înregistrat un dosar penal, în care se desfăşoară urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. S-a reţinut că patruzeci şi cinci de persoane (patruzeci de rezidenţi şi cinci angajaţi) de la un centru rezidenţial de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice din comuna Ţaga au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, în data de 10 mai. Toate persoanele infectate au fost internate pentru acordarea îngrijirilor medicale la spitale din municipiul Cluj-Napoca, iar în cauză se efectuează cercetări pentru a se identifica cauza răspândirii bolii infectocontagioase”, se arată în comunicatul Parchetului.
Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, anunţase, duminică, într-un comunicat, că la Centrul pentru persoane vârstnice din comuna Ţaga au fost depistaţi pozitiv 45 de locatari ai centrului, dintr-un total de 56, aceştia fiind transportaţi la spitale din Cluj-Napoca.
„La Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Sântioana, comuna Ţaga, ca urmare a testării personalului la ieşirea din tura de 14 zile, au fost depistaţi 5 dintre angajaţi pozitivi COVID-19, asimptomatici, în condiţiile în care la testarea obligatorie la intrarea în tură erau negativi. S-a luat măsura testării tuturor 56 de locatari ai centrului, fiind depistaţi 45 de pozitivi, asimptomatici. Aceştia vor fi transportaţi la spitalele dedicate din Cluj-Napoca, la Medicală 1 şi la Spitalul de Boli Infecţioase”, a spus Abrudean.
Acesta a precizat că ceilalți rezidenți vor fi mutaţi într-o clădire separată, până la finalizarea procedurilor de dezinfecţie şi nebulizare a clădirii principale.
De asemenea, Mircea Abrudean a confirmat că unul dintre cei doi bărbaţi anunţaţi decedaţi duminică în judeţul Cluj de către Grupul de Comunicare Strategică, în vârstă de 80 ani, era internat în căminul din Ţaga.