Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a fost testat, vineri dimineaţă, cu aparatul etilotest, după ce a fost oprit de poliţie la un control, aparatul indicând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere fostului jucător de tenis, pe o perioadă de trei luni. În plus, acesta a fost amendat cu 1.000 de lei pentru injurii adresate agenţilor.
Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au anunţat că, în jurul orei 4.45, pe Şoseaua Nordului, în zona ambasadei Chinei, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani.
Întrucât se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, acestuia i s-a cerut să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi dus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice.
Ilie Năstase a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare mostre biologice.