Joi, 1 februarie, poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat activităţi de supraveghere a traficului pe D.J.186. În jurul orei 16.00, aceştia au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus de un bărbat pe raza localităţii Onceşti. Întrucât persoana de la volan a ignorat semnalele poliţiştilor, aceştia au pornit în urmărirea autoturismului, reuşind să-l oprească după o distanţă de aproximativ 4 km. La volan a fost identificat un bărbat de 34 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat şi că valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autoturismului condus era expirată. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţia alcoolică de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Şi poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au depistat pe strada Culturii din municipiu, un bărbat de 40 de ani, din Moisei, care conducea un autoturism chiar dacă avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce până la data de 8 februarie. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale.