Atunci când luptă în revoluția codurilor penale și a ordonanțelor care eliberează infractorii din pușcării, deputatul Cătălin Rădulescu o face cu anvergura celui care are deja în piept o insignă de erou. Sunt 14 ani de când îi plătim indemnizație de revoluționar în semn de recunoștință pentru că ne-a adus libertatea în decembrie 1989. Rădulescu are titlul de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române” și încasează în fiecare an câte 5.000 de euro. Până acum a strâns de-un Range Rover, mașină pe care o pomenește adesea cu mândrie ca simbol al verticalității sale și ca garant al faptului că este incoruptibil (în ciuda unei condamnări definitive pe care o poartă după el).
Dosarul de revoluționar al lui Cătălin Rădulescu e plin de declarații care se bat cap în cap și niciun alt participant la evenimentele din 1989 nu a confirmat faptele de vitejie pe care le-a înșirat în cele două declarații date în 2004 și 2016. Deputatul PSD n-a avut minima curiozitate de a citi o cronologie a evenimentelor din decembrie 1989 înainte de a așeza pe hârtie propriile mărturii. Așa se face că Rădulescu rescrie, pe alocuri, istoria pentru a se potrivi mai bine cu invențiile sale. Nu știe nici măcar în ce zi a căzut Ceaușescu, iar când vine vorba de participarea sa la Revoluție își localizează acțiunile în orașe diferite de la o declarație la alta. În 2004 susținea că a făcut Revoluția în Pitești, iar în 2016, când revoluționarii au fost reverificați și criteriile au devenit mai aspre, spunea că a luptat în Timișoara și București.
Contactat de Recorder, Rădulescu a refuzat să clarifice unde a participat la Revoluție și care sunt faptele care îl recomandă pentru titlul de revoluționar plătit din bani publici: „Dosarul meu a fost verificat de mai multe comisii, nu trebuie să vă dau vouă explicații. Există martori care știu ce am făcut în acele zile și dacă e cineva care să conteste că am fost acolo, eu îl mănânc. Voi puteți să scrieți ce vreți, oricum am fost avertizat că urmează să fiu atacat de jurnaliștii statului paralel„.
Istoria unei revoluții decontate cu bani cash
Certificatele de revoluționar au apărut în 1991 și au fost gândite ca o recompensă pentru cei răniți în Revoluție și pentru urmașii martirilor căzuți în decembrie 1989. Cu timpul, însă, această inițiativă care viza un grup limitat de oameni a fost extinsă tot mai mult și pervertită într-o mare afacere: certificatele s-au acordat tuturor celor care susțineau că au contribuit la căderea lui Ceaușescu (așa-zișii „luptători remarcați”) și au fost însoțite de diverse avantaje precum terenuri, gratuități pe transport, scutiri de impozite, spații comerciale. Miza a devenit și mai mare după anul 2004, când Guvernul Năstase a introdus o indemnizație lunară egală cu salariul mediu brut, acordată tuturor posesorilor de certificate de revoluționar. În ultimii ani, breasla revoluționarilor a fost măcinată de scandaluri și acuzații de fraudă, iar zeci de lideri de asociații au ajuns la închisoare pentru că au luat șpagă în schimbul certificatelor.
Vitejia lui Rădulescu: „Am adus 50 de tone de carne de porc pentru județul Argeș“
Cătălin Rădulescu a obținut un certificat de „luptător remarcat pentru fapte deosebite” în anul 1996, afirmând în declarația din dosar că a participat la evenimentele din Pitești, orașul său de baștină. În 1989, Rădulescu avea 27 de ani și era angajat ca medic la Spitalul Orășenesc Câmpulung. În județul Argeș, unde se afla, a fost liniște deplină în zilele care au precedat căderea lui Ceaușescu: la Pitești s-a ieșit în stradă după fuga dictatorului, așadar, n-a fost propriu-zis o revoluție, ci o celebrare a eliberării. Un singur om a murit după ce o armă a unui soldat s-a descărcat accidental. În rest, nu au existat lupte de stradă, n-au fost răniți, iar conducerea locală a Partidului Comunist Român s-a predat de bunăvoie Armatei. Această tranziție pașnică nu l-a împiedicat pe Cătălin Rădulescu să-și aroge merite uriașe în victoria Revoluției și să-și depună, în 2004, dosarul pentru a obține și indemnizație de luptător în Revoluție. Am consultat dosarul său, pe baza căruia încasează bani publici, iar faptele sunt următoarele:
Am participat activ la Revoluția din Decembrie 1989 încă din 22 Decembrie 1989, când am forțat intrarea în Consiliul Județean Argeș după ce am incitat un grup de oameni de pe stradă, în centrul orașului Pitești împreună cu Pop Mihai Doru, Nicolae Saceleanu și alții în timp ce la televizor Nicolae Ceaușescu își ținea ultima cuvântare (n.r. – în realitate, ultima cuvântare televizată a lui Nicolae Ceaușescu a avut loc în ziua de 21 decembrie 1989. În 22 decembrie, la televizor apăruseră deja primii revoluționari care anunțau fuga lui Ceaușescu și victoria Revoluției).
Am fost ales în primul Consiliu Județean al FSN Argeș care s-a format pe 22.12.1989, apoi ca membru în Biroul Executiv al CFSN Argeș. Am participat la toate activitățile CFSN Argeș: la organizarea brigăzilor de control stradal (21.12.1989) (n.r. – în 21 decembrie 1989 Cătălin Rădulescu n-ar fi avut cum să participe la controlul stradal, întrucât miliția ceaușistă era încă pe poziții, înarmată până în dinți, fiind declarată stare de necesitate), la dezarmarea Securității Argeș (împreună cu Saceleanu Nicolae și Iordache Tiberiu – 22.12.1989), la arestarea și interogarea doamnei Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceaușescu, care încercase să fugă din Scornicești și să se retragă la o mănăstire în munți; […] Pe data de 29.12.1989 am fost desemnat de CFSN Argeș pentru a-l întâmpina pe domnul Gelu Voican Voiculescu la Palatul Victoria pentru a ne aproba înființarea în cadrul CFSN-ului Argeș a Comisiei Speciale de Cercetări „222“ pentru cercetarea abuzurilor și asanarea morală legală și democratică în toate sectoarele de activitate economico-socială, ocazie cu care i-am întâlnit pe domnii Romeo Raicu și Silaghi Radu.
Pe data de 02.01.1990 am fost desemnat să plec la Timișoara și să iau legătura cu CFSN Timiș unde am stabilit contacte cu Claudiu Iordache și Lorin Fortuna, în urma cărora am adus în Pitești „Piața Timișoara“ și am obținut 50 de tone de carne de porc pentru județul Argeș
De la „fapte deosebite“ la „rol determinant“
Vreme de 8 ani, nimeni nu l-a deranjat pe Cătălin Rădulescu. A încasat indemnizație, laolaltă cu alți 400 de revoluționari piteșteni, în baza unor povești precum cele de mai sus.
În 2012, lucrurile s-au complicat pentru „luptătorii cu fapte deosebite în Revoluție“: indemnizațiile au fost tăiate de Guvernul Boc, iar în 2014 Guvernul Ponta a reintrodus această recompensă bănească, impunând, totuși, o condiție: verificarea revoluționarilor și instituirea unui nou titlu, cel de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției”. Scopul acestei decizii era de a-i recompensa doar pe revoluționarii care au avut acțiuni clare împotriva dictaturii ceaușiste în intervalul 16-22 decembrie 1989 și care au participat în orașele cheie ale Revoluției, unde s-a ieșit în stradă înainte de fuga lui Ceaușescu.
Ordonanța de Urgență dată de Guvernul Ponta menționa clar aceste orașe-martir: Timișoara, București, Lugoj, Caransebeș, Sibiu, Cluj, Cugir, Târgu Mureș. Deși Piteștiul nu figura printre aceste orașe, iar Cătălin Rădulescu nu se încadra în noile criterii, el și-a depus, fără să stea pe gânduri, dosarul pentru obținerea titulaturii de „luptător cu rol determinant”. În noua declarație din dosar, scrisă în 2016, deputatul PSD, își amintește brusc că a participat și la evenimentele din Timișoara, dar și la cele din București și inventează fapte de care nu pomenea nimic în mărturia din 2004.
Rădulescu absolvise Medicina în 1988, la Timișoara, și susține că, deși era medic la Câmpulung, în județul Argeș, făcea săptămânal naveta la Timișoara, fără un scop anume. Susține că într-o astfel de plimbare l-ar fi prins Revoluția în orașul de pe Bega:
În decembrie 1989, în zilele de 17 și 18 decembrie, am ieșit în stradă împreună cu ceilalți manifestanți, în fața Comitetului Central de Partid din fața Facultății din Medicină și a căminului studenților, unde am scandat lozinci împotriva regimului comunist și a lui Ceaușescu: „Libertate“, „Jos Ceaușescu“, „Jos comunismul!“, „Azi în Timișoara, mâine în toată țara“ și unde s-au rupt toate însemnele Comitetului Central de Partid și s-a mers la Sediul Comitetului Central.
Ulterior am participat la manifestația din Piața Operei din Timișoara, iar în data de 19 decembrie 1989 am fugit cu trenul la București, unde am participat, în data de 21 decembrie 1989 la mitingul de protest din fața Comitetului Central al PCR, la discursul ultim al lui Nicolae Ceaușescu, urmat de fuga acestuia cu elicopterul (n.r. – în realitate, Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit de pe acoperișul Comitetului Central în ziua de 22 decembrie, la o zi după discursul la care face referire Marian Rădulescu).
În data de 22 decembrie am fugit la Pitești, unde pe stradă am început să strig aceleași lozinci: „Jos dictatorul“, „Jos Ceaușescu“, „Libertate“, „Azi în Timișoara, mâine în toată țara“ și din centrul orașului lângă mine s-au alăturat și alți manifestanți, plecând spre Comitetul Central de Partid, unde am forțat intrarea în sediu spărgând geamurile de la intrare și am construit un comitet al Frontului Salvării Naționale ad-hoc în fața Comitetului.
Legea spune că orice dosar de revoluționar trebuie să includă și 3-5 declarații de martor, care să confirme versiunea titularului. Dosarul lui Cătălin Rădulescu conține 4 astfel de declarații, însă niciuna nu face referire la presupusele sale acțiuni în Timișoara sau București, în perioada 16-22 decembrie, ci menționează numai povești irelevante din Pitești, în perioada 25 decembrie 1989 – 5 ianuarie 1990.
Prezența lui Rădulescu la Timișoara e contestată cu vehemență de revoluționarii de acolo. „Am contactat mai mulţi revoluţionari din Timişoara şi nimeni nu l-a văzut pe acesta în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, nici în faţa casei preotului Laszlo Tokes şi nici în altă parte“, declara, în 2016, Corneliu Vaida, unul din liderii revoluționarilor din Timișoara, care a depus și plângere la Parchet împotriva lui Cătălin Rădulescu.
Corneliu Vaida ne-a declarat că, după acest episod, a fost contactat de Rădulescu: „Mi-a cerut să-mi retrag plângerea, făcându-mi diverse aluzii. Spunea că va deschide o clinică în Timișoara și are nevoie de un director bun. I-am spus că nu-mi retrag nicio plângere și că nu înțeleg de ce se teme dacă nu are nimic de ascuns despre participarea lui la Revoluție. Acest om este un impostor dovedit și mi se pare strigător la cer că este și membru în comisia parlamentară a revoluționarilor. Practic, un impostor decide în numele nostru, e ca și cum ai pune un hoț pe scaunul de judecător”.
2.000 de lei pe lună: „Îi dau fetiței mele. Puteam să mor. E dreptul meu să iau acești bani!“
Cu aceste mistificări și inadvertențe, dosarul lui Cătălin Rădulescu este avizat, iar deputatul se regăsește pe lista de 548 de persoane cărora președintele Klaus Iohannis le conferă, pe 26 iulie 2016, titlul de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române”. În baza acestui titlu, Cătălin Rădulescu încasează aproape 2.000 lei pe lună. „Este indemnizația pe care eu o merit ca revoluționar, că puteam să mor. E dreptul meu. Îi dau banii fetiței mele, în fiecare lună”, spunea Cătălin Rădulescu, acum doi ani, într-un interviu..
Trimisul impostorilor în Parlament
Toate fotografiile și articolele din presa vremii dovedesc prezența lui Rădulescu numai în orașul Pitești și numai în zilele de după înfăptuirea Revoluției. A fost, într-adevăr, activ, dar nu în perioada 16-22 decembrie 1989, ci în zilele agitate dintre Crăciun și Revelion, când s-a împărțit puterea. Rădulescu s-a racordat atât de bine la conducta noii orânduiri încât, în mai 1990, a devenit deputat de Argeș, la numai 27 de ani. A rămas deputat până în 1992, apoi, timp de 20 de ani s-a dedicat afacerilor. Din 2012 este din nou deputat, poziție din care s-a luptat și se luptă în continuare pentru ca toate criteriile inserate în 2014 în legea revoluționarilor să fie eliminate, astfel încât un număr cât mai mare de pretinși revoluționari să poată încasa indemnizații. Proiectul său de modificare a legii se află acum în dezbatere la comisiile din Parlament.
Sursa: recorder.ro
– Servicii de creare site web
