Inaugurarea la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Inginerie a două laboratoare cu echipamente de ultimă generație va permite studenților și profesorilor să aibă acces la tehnologia din domeniul aeronauticii. De asemenea, îi va ajuta pe studenți să se pregătească pentru o carieră de succes în domeniul ingineriei și industriei aeronauticii.
Acest parteneriat a implicat autorități, comunitatea academică și societăți comerciale în investiția derulată pentru a aduce tehnologie de ultimă generație într-un centru de educație universitară.
Proiectul de la universitatea băimăreană reprezintă flexibilitatea de care are nevoie o economie de piață, dar și pașii necesari pentru deschiderea și susținerea dintre mediul universitar și mediul economic. O susținere reciprocă care va contribui la formarea viitorilor ingineri și specialiști în domeniu. Valoarea investiției este de peste 360.000 euro.