În seara de luni, 20 iulie, la ora 19.15, poliţiştii Secției 3 Fărcașa au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în localitatea Oarța de Sus s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au identificat doi tineri de 27 respectiv 28 de ani, care au condus cele două autoturisme implicate în accidentul rutier.
Aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în cazul tânărului de 28 de ani din Tăuţii Măgherăuş, iar în cazul tânărului de 27 de ani din Oarța de Sus aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,54 ml/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanență Fărcașa unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor specifice efectuate poliţiştii au constatat că tânărul care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice avea dreptul de a conduce suspendat.
Faţă de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Maramureș.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu permisul de conducere suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.