Doi pacienți, unul din Olanda și celălalt din Belgia, au fost descoperiți ca fiind reinfectați cu noul coronavirus. Informațiile privind cei doi pacienți vin de la doi experți virusologi, Marion Koopmans, din Olanda și Marc van Ranst, din Belgia, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Conform lui Marion Koopmans pacientul olandez este o persoană în vârstă care avea și sistemul imunitar slăbit. De cealaltă parte, pacientul belgian a prezentat simptome ușoare, „însă acest caz nu este o veste bună”, spune Marc van Ranst, specialistul belgian. Cazurile unor persoane care au fost bolnave vreme îndelungată din cauza virusului, apoi boala lor a cunoscut o nouă intensificare, sunt mai bine cunoscute, a mai spus el.
Anticorpii dezvoltaţi de pacientul belgian în timpul primei sale expuneri la noul coronavirus nu au fost suficienţi pentru a preveni o a doua infectare a organismului său, cauzată de o variantă uşor diferită a virusului, iar deocamdată nu este foarte clar dacă astfel de cazuri sunt rare sau dacă există „mulţi alţi oameni care trec printr-o reinfectare după şase sau şapte luni”, a mai precizat van Ranst.
Aceste cazuri de reinfectare, precum cel al pacientului din Hong Kong, al celui din Olanda şi al celui din Belgia, necesită testări genetice ale virusului atât în prima fază a infecţiei, cât şi în cea de-a doua, pentru ca medicii să poată vedea dacă între cele două tulpini virale există uşoare diferenţe.
Specialiștii spun că se așteptau la astfel de cazuri de reinfectare: „Faptul că a apărut un caz de reinfectare nu mă sperie. Trebuie să vedem dacă acest lucru se întâmplă des”, a explicat specialista olandeză.
Informația apare la puțină vreme după ce un raport publicat de niște cercetători din Hong Kong arată că un bărbat s-a reinfectat cu noul coronavirus la patru luni și jumătate de la prima contaminare.