Joi, 20 iulie, la ora 15.45, polițiștii Postului de Poliție Comunal Șișești au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, de o femeie, de 44 de ani, din Şurdeşti, cu privire la faptul că soţul ei face scandal.
La faţa locului a fost identificată apelanta, soţul acesteia de 49 de ani, fiica lor minoră şi fiul apelantei, în vârstă de 18 ani.
Femeia a relatat că în cursul aceleiași zile, soţul său a ameninţat-o cu acte de violenţă şi, fiindu-i frică de acesta, a solicitat sprijinul fiului ei, însă, odată ce acesta a ajuns la domiciliul lor, scandalul a degenerat.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violenţă în familie.
În seara de joi, la ora 23.30, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați despre faptul că o femeie de 25 de ani, din Seini, a fost agresată fizic de către concubinul său, de 26 de ani, din Ilba.
În timpul altercației, bărbatul ar fi distrus parbrizul unui autovehicul ce aparținea tatălui persoanei vătămate.
În urma celor constatate polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului. Deoarece acesta se manifesta agresiv, a fost transportat la Secția Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal Sighetul Marmației.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.