Un accident grav s-a petrecut în această dimineaţă, în judeţul Satu Mare, în care au fost implicate două autoturisme, una dintre ele înmatriculată în Maramureş.
„În această dimineață, la ora 08:40, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru scoatere a două persoane rămase încarcerate în urma unui accident rutier produs la intersecția localităților Medieș Vii și Medieș Râturi.
La fața locului s-au deplasat de urgență 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere a incendiilor și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD-TIM și două ambulanțe aparținând SAJ Satu Mare.
Pompierii au acționat cu accesoriile specifice, reușind extragerea rapidă a celor 2 persoane rămase încarcerate. În urma acestui accident au rezultat 3 victime, toate fiind preluate în stare de conștientă și transportate la UPU Satu Mare”, anunţă ISU Satu Mare.
Foto – ISU Satu Mare