189 de proiecte, programe şi campanii de comunicare pe teme sociale s-au înscris în competiţia Gala Societăţii Civile de anul acesta. Mai exact, 155 de proiecte, 21 de programe şi 13 campanii de comunicare din partea organizaţiilor, grupurilor de iniţiativă şi, respectiv, agenţiilor de comunicare şi companiilor din România, se vor alătura celorlalte demersuri notabile din ultimii 15 ani care au scris istoria Galei Societăţii Civile şi au adus schimbare în România.
Cele mai multe proiecte au fost înscrise la secţiunea Proiecte pentru Tineret, respectiv 30, această secţiune fiind urmată îndeaproape de Educaţie, Învăţământ, Cercetare, cu 27 de proiecte şi de Proiecte şi campanii de Voluntariat, cu 26 de proiecte înscrise.
„Gala Societăţii Civile a fost iniţiată în anul 2002 pentru a scoate sectorul asociativ din anonimat şi pentru a pune în lumină iniţiativele ce apar la nivelul societăţii civile. Primii 15 ani ai Galei au fost dedicaţi acestei misiuni. Astăzi ne interesează să structurăm toate iniţiativele, atât cele care vin din partea sectorului asociativ, dar şi cele ale societăţii civile. Profitând de contextul oferit de competiţie, care ia anual pulsul sectorului, ne-am propus să identificăm iniţiativele reprezentative realizate de persoane fizice sau de grupuri de iniţiativă constituite informal, de aceea le-am dedicat o secţiune în cadrul ediţiei din acest an. În acelaşi timp, vrem să vedem care sunt cele mai de durată programe ale sectorului asociativ, dar şi proiectele organizaţiilor new entry în sector.” – Florentina Loloiu, Director Programe Gala Societăţii Civile.
Cele 189 de proiecte, programe şi campanii de comunicare pe teme sociale au intrat sub lupa a 45 de juraţi, printre care îi amintim pe: Cătălin Ştefănescu, Mircea Toma, Aurora Liiceanu, Liana Alexandru, Alina Seghedi, Elena Stancu, Vintilă Mihăilescu, Alexandru Negrea, Luiza Vasiliu, Alex Livadaru, Christian China-Birta, Andrei Crăciun, Şerban Alexandrescu, Vlad Mixich, Adriana Liuţe şi Sergiu Voicu. Sunt doar o parte dintre specialiştii în implementarea şi evaluarea proiectelor, cercetătorii, sociologii, jurnaliştii, liderii şi formatorii de opinie ai societăţii civile şi ai sectorului asociativ, consultanţi în CSR, comunicare, corporate affairs şi community affairs, care până în data de 14 mai vor evalua cele 189 de proiecte înscrise la cea de-a XVI-a ediţie a Galei Societăţii Civile.
Pentru mai multe detalii despre Gala Societăţii Civile 2018, vizitaţi: http://www.galasocietatiicivile.ro/participants.php
Gala Societăţii Civile 2018 în cifre:
Număr total de proiecte, programe şi campanii înscrise în competiţie şi forma de organizare
# 189 proiecte, programe şi campanii înscrise în competiţia GSC 2018
# 155 de proiecte
# 21 de programe
# 13 campanii de comunicare
Statistici / judeţe participante
# cele mai multe înscrieri provin de la reprezentanţi din Bucureşti şi Ilfov, 117, repectiv, 19 înscrieri.
# 9 dintre înscrieri provin de la reprezentanţi din judeţul Cluj, 7 înscrieri din Braşov şi 5 din judeţul Timiş.
# câte 4 înscrieri au fost realizate de reprezentanţi din judeţele Iaşi şi Mureş.
# câte 3 înscrieri din judeţele Harghita şi Prahova.
# câte două înscrieri de reprezentanţi din judeţele: Constanţa, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare şi Sibiu.
# câte o înscriere a fost realizată de reprezentanţi din judeţele: Arad, Bistriţa-Năsaud, Dâmboviţa, Dolj, Teleorman, Vâlcea.
Statistici formă de organizare
# 116 organizaţii non-profit, neguvernamentale
# 10 grupuri de iniţiativă
# 8 persoane fizice
# 7 agenţii & companii
Statistici înscrieri/ secţiuni
Categoria A
Educaţie, Învăţământ, Cercetare – 27 de proiecte
Artă şi cultură – 25 de proiecte
Apărarea drepturilor individuale/ colective – 9 proiecte
Comportament civic şi Participare publică – 17 proiecte
Sănătate – 19 proiecte
Incluziune socială – 17 proiecte
Servicii de asistenţă socială – 10 proiecte
Protecţia mediului – 11 proiecte
Dezvoltare economică si socială – 6 proiecte
Categoria B
Proiecte şi campanii de Voluntariat – 26 de proiecte
Proiecte pentru Tineret – 30 de proiecte
Categoria C
Programe – 21 de programe
Iniţiative Cetăţeneşti – 17 iniţiative
Campanii de comunicare pe teme sociale – 13 campanii
Categoria D
Premiul Special Organizaţia NEW ENTRY – 22 de proiecte
Premiul Special pentru INOVAŢIE – vor fi desemnaţi după prima etapă de evaluare
În prima etapă, membrii juriului de la secţiunile Categoriilor A şi B vor stabili shortlist-ul de proiecte.
Vor intra pe shortlist toate proiectele care vor obţine în prima etapă nota 5, nota maximă, la criteriul Originalitate. În a doua etapă de evaluare, o echipă de jurizare dedicată va evalua proiectele de pe shorlist pentru a decide câştigătorul Premiului Special pentru Inovaţie.
***
Despre Gala Societăţii Civile
Gala Societăţii Civile este cel mai amplu proiect care promovează şi premiază activitatea sectorului asociativ din România. Iniţiat în anul 2002, Gala Societăţii Civile are ca misiune recunoaşterea tuturor iniţiativelor luate pentru îmbunătăţirea vieţii într-o comunitate, promovarea şi premierea spiritului civic şi a responsabilităţii sociale în România.