Două puncte noi de ambulanță în Maramureș, la Ariniș, pentru locuitorii din Țara Codrului și la Poienile de Sub Munte, pentru cei de pe Valea Ruscovei.
„Cele două substații vor fi operaționale după 1 mai, în prezent desfășurându-se procesul de selectare a personalului. Fiecare unitate de ambulanță va fi deservită de ambulanțieri și asistenți medicali, în scopul reducerii timpului de intervenție la fiecare caz și al creșterii calității actului medical acordat locuitorilor din cele două zone din Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan, liderul liberalilor maramureșeni.
Decizia, luată recent la nivelul Guvernului, vine în sprijinul maramureșenilor din cele două zone care aveau mare nevoie de aceste substații de ambulanță, fiind solicitări încă din 2015 în acest sens.
„Sănătatea maramureșenilor rămâne o prioritate pentru noi, mai ales în această perioadă. Cele două substații de ambulanță vor contribui la deservirea promtă a solicitărilor venite din cele două zone ale județului. Nu ne oprim aici cu investițiile pentru sănătatea locuitorilor județului. Mai avem nevoie de aparatură, echipament, dar și specialiști.”, a punctat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.