Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în țară a două mijloace de transport încărcate cu peste 30 de tone de deșeuri provenite din Austria.
Vineri, 05 ianuarie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrarea în România doi cetățeni români, în vârstă de 30, respectiv 57 de ani. Aceștia conduceau două automarfare înmatriculat în România, în care transportau deșeuri (haine și încălțăminte second-hand) provenite din Austria. Marfa urma să ajungă la o firmă din județul Bistrița Năsăud.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 30.600 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferii au prezentat certificate de curățare, dezinfecție și dezinsecție, dar marfa transportată nu a fost anterior supusă acțiunii de curățare).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.