Mii de credincioși au dat dovadă de credință nestrămutată. Aceștia au înfruntat vremea nu tocmai prietenoasă pentru a asista la Slujba Privegherii de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Moisei.
Alături de ei s-a aflat și Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care a oficiat, în altarul de vară al Mănăstirii Moisei, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, slujba Vecerniei unită cu Litia şi a rostit cuvânt de învăţătură.
După o rânduială specială, credincioșii și preoții s-au rugat fără oprire la Moisei, deşi ploaia a turnat cu găleata. La ora 22.00 a început Slujba Privegherii de toată noaptea, după rânduiala mănăstirească, iar de la ora 03.00 s-a oficiat Sfânta Liturghie în limba ucraineană, pentru credincioşii de această etnie. De la ora 04.00 s-a oficiat Sfâta Liturghie pentru împărtăşirea credincioşilor care s-au spovedit în cursul nopţii şi au primit dezlegare. La ora 6.00 s-a oficiat sfinţirea aghiasmei mici, iar după aceea Taina Sfântului Maslu.
Mii de credincioși din Maramureș și nu numai au ajuns și în cursul zilei de astăzi la Mănăstirea Moisei pentru a asista la slujbele care au avut loc cu ocazia Hramului.