Dr. Monica Pop susține că a primit amenințări cu moartea în momentul în care a fost propusă obligativitatea vaccinării „pentru bolile care mutilează și ucid”, însă acum, chiar cei care s-au opus la momentul respectiv, vor să „oblige”.
Medicul a postat un mesaj tranșant, în legătura cu acest subiect, chiar pe profilul său de Facebook. Iată mesajul integral al domna dr.Monica Pop:
Pentru propunerea asta, privitor numai la vaccinurile pentru bolile care mutilează și ucid, arhitestate, cu eficacitate binecunoscută de decenii, demonstrată clar, am primit amenințări cu moartea!!!
Acum se propune vaccinarea obligatorie pentru o boală in care mortalitatea e de 0,1%, boală de care imensa majoritate a pacienților s-a vindecat! Peste tot în lume!
O fac exact cei care s-au opus atunci vehement, care au considerat că obligativitatea vaccinării ar fi o gravă încălcare a drepturilor omului! Acum nu mai e așa? Unde sunt cei care au amenințat pe toți cei care susțineau ideea și pentru care am cerut și primit atunci, nu demult, ajutorul domnului Dr. Arafat (fiind în MAI), pentru a depune plângere?
Mortalitatea în epidemia de rujeolă a fost de 3 ori mai mare decât cea din această pandemie! Nu s-a acceptat, ba s-a mai și blamat ideea de schemă impusă, deși, REPET, era vorba de vaccinuri testate de ani mulți și care și-au demonstrat eficacitatea de-a lungul timpului! Și totuși…s-au opus!
Acum sunt alte interese? Că asta cu grija de sănătatea populației…! Atunci s-a refuzat grija pentru sănătatea populației, ce dacă au murit atâția copii, ce dacă era vorba de vaccinuri serios testate iar în prezent, exact cei care s-au opus atunci, acum vor să oblige?”.
Saraca femeie Monica Pop !
Mi-e mila de ea !
Glumesc !